Asociația de ajutorare a copiilor și tinerilor dotați, talentați și din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate "Euroactiv" a celebrat vineri, 15 martie 2024, împlinirea a 17 ani de activitate.
La întâlnire au participat și au luat cuvântul Niculai Barbă, vicepreședinte Consiliului Județean Suceava, prof. dr. Daniel Hrenciuc și prof....

Subiecte
Subiecte care v-ar interesa
Miss & Mister Bucovina 2024
Erika Giurcă și Claudiu Huțanu, ambii elevi ai Colegiului de Informatică "Spiru Haret" Suceava, sunt Miss, respectiv Mister Bucovina 2024. Concursul a reunit, joi seară, finaliști ai concursurilor de boboci din 12 licee sucevene, care au avut de trecut peste 5 probe inspirate dintr-un serial în mare vogă în rândul tinerilor. Evenimentul s-a aflat...
3 de elevi suceveni cu rezultate bune la învățătură, provenind din centre sociale, au mers într-o excursie în județul Sibiu, excursie organizată de Asociația "EduMax" (Centru de Dezvoltare Personală și Profesională) și Asociația "Euroactiv". Organizatorii au fost sprijiniți de compania de transport Romfour Tur din Fălticeni și de Direcția Județeană...
Pătrăuți Decembrie 2023
Un grup de voluntari ai Asociației de ajutorare a copiilor și tinerilor EUROACTIV Suceava și elevi de la Colegiul Tehnic "Samuil Isopescu" Suceava, în ajunul Anului Nou, pe 28.12.2023 au bucurat peste 100 de copii proveniți din familii defavorizate.
Concursul județean ”Colind de Crăciun”
Concursul județean "Colind de Crăciun" va fii organizat cu scopul promovării tradițiilor bucovinene, la a XI-a ediţie, evitând fenomenul de marginalizare a copiilor aflaţi în dificultate.
Asociația "Euroactiv" desfășoară în fiecare vara proiectul "Tabăra anuală de socializare de la Costinești."
Sa aducem copiii la scoala
Asociația de ajutorare a copiilor și tinerilor dotați, talentați și din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate "EUROACTIV" derulează an de an, la începutul fiecărui an școlar, Campania socială "Să aducem copiii la școală", avizată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului...
A IX-a ediție a concursului județean "Miss & Mister Bucovina" a avut loc sâmbătă, 11 martie 2023, la Shopping City Suceava.









